Spring in Paris
Am ajuns de cateva zile in Paris, unul din orasele mele preferate. A trecut ceva timp de la ultima vizita, dar mi-a fost destul de usor sa imi amintesc stradutele pe care m-am plimbat cu placere, cladirile impresionante si locurile care m-au incantat. Au trecut ani, dar pare ca timpul a inchis un cerc; intr-un fel sunt in acelasi punct.
La opt dimineata telefonul de pe noptiera suna incet. Este sfarsitul lui februarie, iar primele raze de lumina abia si-au facut aparitia. Scot mana de sub patura calda si il opresc, dar mai raman cateva minute in pat sa lenevesc. Imi fac curaj sa ma ridic si sa incep o noua zi. Ma schimb de pijamaua moale in niste blugi largi, taiati, si un tricou simplu, apoi cobor la micul dejun pentru un croissant si o cana mare de ness cu lapte. Nu e weekend, dar e o zi prea frumoasa ca sa nu profit de fiecare clipa. E intunecat, racoare si burniteaza usor. Este granita dintre anotimpuri. Privesc oamenii care trec grabiti pe trotuar si incerc sa imi imaginez ce se afla in spatele fiecarei fete straine mie. Domnul in camasa alba, cu pardesiu maro, descheiat, si geanta diplomat pare sa fie agent de asigurari. Iar tipa inalta, imbracata cu haine scumpe, care vorbeste la telefon si urca grabita in taxi, trebuie sa lucreze la o revista de moda. Toti se cred atat de diferiti intre ei, dar, de fapt, repeta inconstient aceleasi actiuni. Privesc pe geam, cu placere si relaxata, agitatia oamenilor in linistea diminetii. Pentru mine minutele sunt mai lungi, eu nu ma mai grabesc nicaieri. Pentru o clipa mi-am amintit ca viata este mai presus de aceasta cursa nebuna. E important felul in care noi percepem realitatea. Nu stiu cine sunt si nici n-o sa aflu; in fiecare zi sunt altcineva de altundeva, iar acesta este singurul lucru constant.
„Singuratatea e starea spirituala in care ne nastem, acea stare naturala si adevarata. Cu timpul o uitam, ne maturizam si devine din ce in ce mai straina. Uneori, o regasim, dar acum ne speriem, caci am devenit straini fata de ea. Acum fugim de ea, desi ar trebui sa o cautam din nou, caci numai prin ea putem spera a gasi adevarul„, spunea Mircea Eliade.
