Diary I
O decadă – se spune că ciclurile se reiau la 10 ani, moda revine, foștii colegi se reîntâlnesc. Cumva, privind înainte pare o perioada foarte lungă, dar uitându–te înapoi de multe ori nu-ți dai seama când s-au dus anii, indiferent prin câte treci. „Tu cum erai acum zece ani?” Nu, nu fizic.
Când suntem mici sau la început de drum ni se formează convingerile, baza – din ceea ce observăm la cei apropiați (familie și prieteni), din cărțile și filmele pe care le vedem, din muzica pe care o ascultăm. Am citit un articol care spunea că pe parcursul întregii noastre vieți vom avea sentimente destul de puternice vizavi de aceste lucruri care ne-au plăcut ca adolescent/tineri adulți. Încă de acum zece ani (pentru că la asta mă voi raporta în acest articol) considerăm că cea mai importantă e libertatea, că fericirea este ceva imposibil de atins și că e esențial să experimentezi cât mai multe situațîi și sentimente pe parcursul vieții, fiindcă doar ele dau complexitate și contribuie la evoluție. Și că, desigur, pentru toate astea, e nevoie în primul rând de sănătate.
O profesoară, la un moment-dat ne-a spus să nu uităm niciodată că muncim ca să trăim, astfel încât nu trebuie să ne lăsăm absobiti și să uităm de noi, de cei apropiați, de viață în sine; că oricât am lucra, în momentul în care terminăm programul, e foarte important să ne deconectăm, să încuiem cumva mental toate ganduile legate de job. Am ținut minte afirmația asta, pentru că eram de aceeași părere. Cumva societatea, „lumea„, creează niște standarde care „trebuie” respectate și o să încerce să–ți bage pe gât ideea ei de succes și eșec, de ce anume să faci la 20, 30 și 50 de ani – adevărul este că nu trebuie nimic din ceea ce nu vrem și că suntem liber să alegem. Ce ai face dacă banii nu ar reprezenta o problema? Acela e job-ul potrivit pentru ține sau hobby-ul care merită să îi aloci timp. Eu mă aflu în a două situație, un compromis cu reguli clare – nu am uitat niciodată că lucrez pentru a-mi asigura mijloacele necesare pasiunilor. Libertatea înseamnă să pot spune „nu” ori de câte ori nu-mi place situația în care sunt, așa că m-am hotărât de când mă știu că nu-mi voi face datorii și că nu sunt dispusă să îmi pierd timpul liber cu absolut nimic din ce nu-mi place. Dacă tu eșți în prima situație, bravo! În caz contrat, nu închide ochii în față opțiunilor și amintește–ți că ești liber să alegi să trăiești altfel, nu raportându–te la părerea celorlalți.
Gonind tot timpul după una sau altă, crezând că împlinirea următoarei dorința va umple golul și va aduce fericirea – asta mă duce cu gândul la un citat „it‘s a race for rats to die”. Fericirea după care aleargă majoritatea, nu există; ea nu vine din lucruri exterioare și nu durează mai mult de câteva momente. E vorba de a tinde spre un echilibru care să vină dinăuntru și care e cel mai sănătos, deși emoțiile puternice, spre o extremă sau altă, sunt mai degrabă cele care te fac să simți că trăiești și care te dezvoltă. Schopenhauer spunea că „plasând toate durerile, toate suferinţele în infern, oamenii nu au mai găsit decât plictiseală pentru a o pune în cer”.
M-am hotărât să iau toate experiențele bune sau dificultățile care apar că pe niște probe care mă duc la următorul level și să îmi asum pe deplin responsabilitatea pentru acțiunile mele, pentru ce am făcut sau n-am făcut. Chiar dacă am momente de tristețe, nimic n-o să mă oprească din drum – sunt prea puternică pentru a le lua în seama. Caut tot timpul să–mi lărgesc orizontul, să fac lucruri pe care nu le-am mai făcut, să învăț lucruri noi, să fiu mai prezența în fiecare moment și să nu mai aman nimic, pentru că nimeni nu știe ce ne rezervă ziua de mâine.
Se spune că odată cu trecerea timpului devenim tot mai mult noi insinde, cei acre ar fi trebuit întotdeauna să fim. Acum zece ani aveam (am încă) același fond, deși făceam lucruri complet diferite; multe s-au schimbat, pentru că îmi place să fiu într-o continuă evoluție și tind spre a fi cea mai bună versiune a mea.
There is no greater privilege than owning yourself. (Jared Leto)
